Tăriceanu: Majoritatea parlamentară nu se schimbă!

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că există posibilitatea unei soluții politice care să guverneze România în conformitate cu mandatul primit de la cetățeni în anul 2012.

„Urmare a tragediei care s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, premierul a înțeles că cel mai potrivit gest este asumarea responsabilității la cel mai înalt nivel și a luat decizia să demisioneze, fapt de care am luat act astăzi, împreună cu colegii mei, membri ai Coaliției.

Premierul ne-a informat în mod direct despre această decizie pe care a luat-o și desigur creează premisele pentru o resetare a situației la nivelul Guvernului. Actuala majoritate rămâne în actuala alcătuire. Deci există posibilitatea unei soluții politice care să guverneze România în conformitate cu mandatul primit de la cetățeni în anul 2012, să ne ducem mandatul încredințat de cetățeni la bună îndeplinire, pe baza rezultatelor pe care le-am avut până în acest moment”, a afirmat miercuri Tăriceanu, la Parlament, după ședința Coaliției.

El a subliniat însă că este rolul președintelui Iohannis să constate dacă există o anumită majoritate care să degaje un premier. „Din această clipă este rolul președintelui ca, în conformitate cu atribuțiile constituționale pe care le are, cu rolul său politic, să declanșeze consultările cu partidele politice parlamentare, să constate dacă există o anumită majoritate care poate să degaje un prim-ministru și cât mai rapid, aș sugera, să încheiem această situație care este o situație de criză politică majoră”, a mai spus Tăriceanu

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.