11 suspecți ai SI, arestați la Istanbul înaintea summitului G20

Poliția turcă a reținut joi, la Istanbul, 11 suspecți într-o operațiune care a vizat militanți ai Statului Islamic, cu câteva zile înainte de summitul G20 care va avea loc pe 15 și 16 noiembrie la Antalya, în sudul țării, transmite Reuters, preluând o știre a agenției Anadolu.

Brigada antiteroristă a întreprins raiduri simultane la peste 20 de adrese din mai multe cartiere ale Istanbulului. Printre cei reținuți se află 7 cetățeni străini. Potrivit Anadolu, operațiunea, susținută de elicoptere, se află în desfășurare și ar putea duce la arestări suplimentare.Raidurile fac parte dintr-o serie de operațiuni împotriva suspecților de legături cu Statul Islamic, săptămâna trecută fiind reținute 20 de persoane în provincia Antalya. Turcia a întărit măsurile de securitate în perspectiva summitului G20 care va avea loc la acest sfârșit de săptămână în stațiunea de pe malul Mediteranei.

În luna iulie, Turcia s-a angajat să joace un rol mai activ în lupta împotriva organizației jihadiste. Aceasta controlează teritoriul din Siria situat de-a lungul graniței cu Turcia și a fost acuzată pentru atentatul sinucigaș comis luna trecută la o manifestație prokurdă la Ankara, în care și-au pierdut viața peste 100 de persoane.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.