Blatter ține cu dinții de președinția FIFA
Internat de vineri într-un spital din Zurich, elvețianul Joseph Blatter, președintele demisionar al FIFA, i-a spus purtătorului său de cuvânt, cu care a vorbit miercuri dimineață la telefon, că este ”președintele ales al FIFA”.
Purtătorul de cuvânt al lui Blatter, Klaus Stoehlker a explicat miercuri agenției Reuter că a vorbit în cursul dimineții la telefon cu Blatter: ”Am avut o conversație agreabilă. Părea destins și mi-a spus că atât creierul cât și inima îi funcționează”.
Stoehlker a spus și că elvețianul a primit ”numeroase vizite”. ”Însă nu sunt autorizat să dau nume pentru că este extrem de politic”, a precizat el, adăugând că Blatter i-a mai spus: ”Eu sunt președintele ales al FIFA. Congresul și cele 209 asociații membre m-au ales și nicio comisie de etică nu poate schimba asta”.
Luna trecută, Sepp Blatter a fost suspendat pentru 90 de zile de Comisia de Etică a FIFA din orice activitate legată de fotbal.
Sancțiunea a fost impusă din cauza unei plăți de 1,8 milioane euro efectuată de Blatter în contul lui Platini în 2011, pentru activitatea francezului depusă în calitate de consilier al președintelui FIFA între 1999 și 2002. De altfel și Platini a fost suspendat 90 de zile.
Blatter a negat că a comis vreo ilegalitate și și-a manifestat dorința de a conduce FIFA până la alegerile din 26 februarie 2016.