Iohannis va promulga legea votului prin corespondență

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că Legea privind votul prin corespondență este promulgabilă. Totodată, şeful statului a precizat că joi după-amiază, când se va întoarce de la Bratislava, o va promulga dacă se îndeplinesc procedurile.

„Astăzi Curtea Constituțională a analizat contestațiile și le-a găsit neîntemeiate. Legea este promulgabilă. Se va întoarce la mine și, dacă procedura birocratică se poate face repede, pot să vă spun că mâine după-amiază, când mă întorc la București, voi promulga această lege”, a spus miercuri șeful statului, care a participat la o întâlnire cu tinerii care lucrează la Bratislava.

El a arătat că această lege deschide o nouă posibilitate de vot pentru românii din diaspora. „Mi se pare un progres notabil. Un lucru pe care mi l-am dorit”, a precizat Iohannis. Șeful statului a adăugat că, dacă este fezabilă, legea va fi modificată astfel încât să se poată vota prin corespondență și la celelalte alegeri naționale, cu excepția celor locale.”Legea este un prim pas pentru votul prin corespondență. Legea prevede că (n.r. votul prin corespondență) se folosește acum la alegerile parlamentare, dar cu siguranță, dacă rezultatul este bun și dacă se vede că procedura este fezabilă, se va schimba legea în așa fel încât să se poată vota la toate alegerile naționale, nu locale, acolo nu ar avea mult rost”, a explicat președintele.

Șeful statului a susținut că este democratic ca legile să fie contestate la CCR.

Curtea Constituțională a României a decis miercuri, în unanimitate, că este constituțională legea privind votul prin corespondență. CCR a respins obiecțiile de neconstituționalitate formulate față de Legea privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, dar și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.