Mesajul FMI pentru Guvernul Cioloș

Creșterea salariilor în sectorul bugetar, dacă va fi menținută de noul Guvern, trebuie să facă parte dintr-un pachet cuprinzător de măsuri de reformă în sectorul public, care să cuprindă îmbunătățirea capacității administrative și, în plus, trebuie însoțită de precizări clare ale surselor de finanțare, susține reprezentantul rezident al Fondului Monetar Internațional pentru România și Bulgaria, Guillermo Tolosa.

„Așteptarea pe care cu toții o avem de la noul Guvern este să înceapă să ia decizii într-o manieră complet diferită. Dacă se optează pentru majorarea salariilor, această măsură trebuie să facă parte dintr-un pachet cuprinzător de reformă pentru sectorul public care trebuie să cuprindă diferite măsuri cum ar fi îmbunătățirea capacității administrative. În plus, trebuie să fie clar precizată sursa de finanțare, dacă este o măsură sustenabilă pentru actualul cadru bugetar și care vor fi măsurile care vor sprijini această majorare. Deci așteptăm de la Guvern ca mai întâi să își facă temele și apoi să ia măsurile, și nu invers”, a explicat miercuri Guillermo Tolosa, în cadrul Forumului Bancar Român.

Potrivit acestuia, prioritatea noului Guvern trebuie să fie menținerea macrostabilității financiare, obținută cu eforturi în ultimii ani. Reprezentantul FMI susține că România se află în cea mai bună situație macroeconomică din ultimii șapte ani și ar fi păcat să piardă această bază absolut necesară pentru viitoarea prosperitate.

La rândul său, președintele Raiffeisen Bank, Steven Van Groningen, este de părere că majorarea salariilor în sectorul bugetar poate fi susținută prin reducerea personalului, însă nu aceasta este principala problemă în România, ci slaba capacitate a administrației.

„Creșterea salariilor….nu asta este problema! Și fostul premier, Victor Ponta, a spus că poți să schimbi miniștrii, dar problema rămâne. Nu salariile sunt problema, ci faptul că în România îți ia o zi sau două să îți schimbi buletinul sau adresa. Trebuie să avem un sistem de guvernare eficient! În loc de 1.000 de proiecte de infrastructură începute, hai să terminăm unul. În loc să vorbim despre taxe mai mari, hai să colectăm întâi ce avem de colectat. Și toate astea țin de capacitatea administrativă. Putem să mărim și salariile, dar este preferabil să o facem într-un context în care mărim capacitatea administrativă de a face ceva. Și nu este neapărat o problemă că trebuie mărite salariile, ci că sunt prea mulți angajați în sistemul public și cel mai simplu este să mărim salariile reducând numărul de angajați”, a subliniat Van Groningen.

Potrivit acestuia, prioritatea noului Guvern ar trebui să fie creșterea capacității administrative. „Nu putem să așteptăm foarte mult de la un Guvern care nu are capacitatea de a schimba foarte multe și asta ar fi primul lucru — să mărim capacitatea de a schimba ceva”, a adăugat președintele Raiffeisen Bank.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.