Ștefan Bănică, al treilea concert de Crăciun pe 13 decembrie

Ștefan Bănică va susține încă un concert de Crăciun, al treilea din seria show-urilor sale de sărbători din acest an, pe data de 13 decembrie, la Sala Palatului, informează un comunicat al organizatorilor transmis miercuri Agerpres.

Cererea de bilete fiind mare, organizatorii au decis suplimentarea concertelor de Crăciun susținute de Ștefan Bănică cu un al treilea spectacol. Astfel, Bănică se va întâlni cu publicul său în acest an la Sala Palatului pe 11, 12 și 13 decembrie, de la ora 19,30, se arată în comunicatul citat.

„Nu pot decât să mă bucur că oamenii își doresc să fie prezenți într-un număr mare la concertele mele de Crăciun. În fiecare an vin oameni din mai multe orașe din țară și chiar din străinătate. Ce onoare mai mare poate fi pentru un artist! Abia aștept să ne întâlnim la Sala Palatului în luna decembrie în cele trei seri de concert, să trăim împreună momente care sper să devină de neuitat!”, a declarat Ștefan Bănică, citat în comunicat.

Din 2002 și până în prezent Ștefan Bănică a susținut 55 de concerte de Crăciun.

Biletele pentru evenimentele din decembrie se găsesc la casa de bilete a Sălii Palatului și online, pe vandbilete.ro, bilete.ro, myticket.ro, iabilet.ro, blt.ro, bilet.ro, eventim.ro. În funcție de categorie, acestea pot fi achiziționate la prețurile următoare: 200 de lei—categoria VIP, 150 de lei — categoria I, 100 de lei — categoria a II-a, 60 de lei — categoria a III-a.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.