Primarul Reșiței, 30 de zile după gratii!
Magistrații Tribunalului Timiș au hotărât, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului Reșiței, Stepanescu Mihai, pentru luare de mită, admițând astfel cererea procurorilor DNA Timișoara.
„Judecătorii Tribunalului Timiș au hotărât 30 de zile de arest preventiv pentru Stepanescu Mihai, dar imediat, prin avocatul său, a depus contestație care va fi judecată cel mai probabil luni”, a declarat pentru Agerpres Lavinia Biriș, purtător de cuvânt al Tribunalului Timiș.
Primarul a fost reținut, joi seara, pe bază de Ordonanță, pentru 24 de ore, după audieri care au durat aproape patru ore în sediul DNA Timișoara.
Astfel, inculpatul Stepănescu Mihai a primit de la omul de afaceri suma totală de 52.000 lei pentru atribuirea unui contract de proiectare și execuție lucrări, precum și 20.000 lei, ca parte a sumei totale de 10.000 euro, pretinse în avans pentru viitoare lucrări, arată un comunicat de presă al DNA, remis Agerpres.
De asemenea, inculpatul Stepănescu Mihai a mai pretins persoanei respective remiterea unor materiale pentru pavaj și efectuarea lucrărilor de montare pavaj în curtea unui imobil aflat în proprietatea sa. Valoarea totală a materialelor și lucrărilor pretinse în avans, cu titlu de foloase injuste, de către inculpatul Stepănescu Mihai, pentru acordarea discreționară a unor viitoare contracte în municipiul Reșița, a fost de 214.954 de lei.
În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane, iar procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații Caraș-Severin.