Solenoid, o nouă lansare de excepție marca Cărtărescu

Scriitorul Mircea Cărtărescu, care și-a lansat, sâmbătă, la standul Editurii Humanitas din cadrul Gaudeamus, cea mai recentă carte, „Solenoid”, i-a îndemnat pe cei câteva sute de cititori prezenți la lansarea sa să aibă răbdare cu lucrarea, care este una „mai ciudată, mai specială”.

„Aș vrea să rog să aveți răbdare cu această carte. Este o carte mai ciudată, mai specială. E o carte care începe pe la pagina 250 așa. O să mă întrebați ce se întâmplă până acolo. Până acolo sunt schele. Este o schelărie pe care se va ridica cartea propriu-zisă. Cei care ajung să treacă de jumătatea cărții și care înaintează încet, încet către sfârșit probabil că vor fi câștigați. Deci vă cer foarte multă răbdare. Citiți rar, citiți câte puțin. Pe două luni, pe trei luni, pe patru luni de zile. Nu trebuie să o înghițiți așa cum a înghițit-o domnul Liiceanu pentru că presupune niște riscuri. Riscul de indigestie ș.a.m.d. Indigestie mentală și nu vă sfătuiesc acest lucru. Ideal ar fi ca dvs. s-o citiți în exact același timp cât a fost scrisă cartea, adică în cinci ani de zile. Dar nici asta nu pot să vă cer”, a spus Cărtărescu.

Gabriel Liiceanu, al doilea cititor al acestei cărți, care a mărturisit că la finalul lecturii s-a decis să își pună pe cartea de vizită „Eu am citit ‘Solenoid’!”, consideră o performanță parcurgerea volumului.

„A citi cartea asta este o performanță. Nu pentru că e oboseală, ci pentru că trebuie să traversezi cea mai teribilă, cea mai densă atmosferă la care poate fi invitată o ființă uman, pentru că își traversează condiția umană”, a spus Liiceanu.

În opinia acestuia, ceea ce face în carte „un enorm scriitor” precum Cărtărescu „nu e literatură”.

„O să vedeți că e altceva. E o complotare prin intermediul cuvintelor a ceva ce eu cel puțin nu am citit până acum. Este un mod de a exprima ce se întâmplă în rărunchii ființelor noastre, dar care nu a fost scos în felul ăsta la lumină”, a mai spus Gabriel Liiceanu.

„Vreau să scriu o dare de seamă despre anomaliile mele. În viața mea obscură, în afara oricărei istorii, și pe care doar o istorie a literaturii ar fi putut-o fixa în taxinomiile ei, s-au întâmplat lucruri care nu se întâmplă, nici în viață și nici în cărți. Aș fi putut scrie despre ele romane, dar romanul tulbură și ambiguizează sensul faptelor. Aș putea să le păstrez pentru mine, cum le-am ținut până acum, și să mă gândesc la ele până-mi crapă capul în fiecare seară în care stau ghemuit sub pătură, pe când afară ploaia izbește furios în geamuri. Dar nu mai vreau să le păstrez doar pentru mine. Vreau să scriu un raport, deși nu știu încă în ce fel și ce-am să fac cu paginile astea. Nu știu nici dacă e timpul potrivit pentru asta. Încă n-am ajuns la nici o concluzie, la nici o coerență, faptele mele sunt vagi fulgerări în netezimea banală a celei mai banale vieți, mici crevase, mici inadvertențe. Formele astea informe, aluziile și insinuările, accidentele de teren uneori insignifiante în sine, dar căpătând, luate-mpreună, ceva străin și obsedant, au nevoie de o formă ea însăși nouă și neobișnuită ca să poată fi relatate. Nu roman și nici poem, căci ele nu sunt ficțiune (sau nu pe de-a-ntregul), nici studiu obiectiv, fiindcă multe dintre faptele mele sunt singularități ce nu se lasă reproduse nici măcar în laboratoarele minții mele.”, mărturisește scriitorul, potrivit Humanitas.

Născut la 1 iunie 1965 la București, poetul, prozatorul și publicistul Mircea Cărtărescu este considerat de critici drept cea mai importantă figură a generației optzeciste din literatura română, recunoașterea internațională fiind indicată și prin faptul că este unul dintre cei mai traduși autori români din ultimele două decenii — în italiană, franceză, spaniolă, poloneză, bulgară, maghiară etc.

Printre numeroasele distincții obținute se numără Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer (2006). În aprilie 2010 a fost decorat cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler de către ambasadorul Franței la București, Henri Paul.