Guvernul Cioloș vrea o legea a salarizării unice!
Premierul Dacian Cioloș a declarat că este nevoie de o lege a salarizării unice și una de funcționare a administrației publice, dar acestea trebuie aprobate de Parlament, arătând că el și miniștrii vor discuta periodic cu partidele și grupurile parlamentare pentru a explica și a construi majorități pentru proiectele dorite.
„Am trecut cu o largă majoritate, însă asta nu înseamnă că această largă majoritate va fi permanentă în Parlament, sunt foarte conștient de asta, neavând un partid politic în spate care să ne susțină permanent în Parlament. Sigur, PNL a declarat că ne va susține, dar știu că și acolo așteptările sunt mari în ce ne privește. Tocmai de aceea e important, și sunt conștient de asta, să păstrăm un contact permanent, periodic, cu principalele grupuri politice din Parlament și vom face acest lucru și în pregătirea bugetului, dar și în pregătirea principalelor proiecte legislative. Atât eu, cât și vicepremierii și miniștrii vom merge să discutăm periodic, nu doar cu liderii partidelor, și cu grupurile parlamentare, pentru a le explica ceea ce vrem să facem și pentru a căuta să construim majorități pentru proiectele pe care vrem să le prezentăm”, a afirmat Dacian Cioloș, duminică, la Digi 24.
Prim-ministrul a spus că este așteptată depolitizarea administrației, iar Guvernul are instrumente să procedeze la anumite schimbări. El a adăugat că este nevoie și de adoptarea în Parlament a unor pachete de legi: legea de funcționare a administrației publice și legea salarizării unice.
El a arătat că Executivul poate merge și pe anumite hotărâri de Guvern care să clarifice anumite instrumente de transparență în administrație. Potrivit premierului, în momentul de față, în multe părți din administrație este „puțin haos”, „oameni competenți care nu pot progresa în carieră pentru că sunt blocați de modul cum se fac recrutările”.