Eforturile lui Hollande se lovesc de divergențele ruso-americane!

După Washington, președintele francez Francois Hollande își continuă miercuri maratonul diplomatic cu primirea la Paris a cancelarului german Angela Merkel, înainte de întâlnirea joi cu președintele rus Vladimir Putin, însă eforturile sale de a forma o mare coaliție împotriva Statului Islamic (SI) se lovesc de divergențele ruso-americane, relatează AFP.

În pofida unității afișate marți între Franța și SUA după atentatele de la Paris din 13 noiembrie, soldate cu 130 de morți și 350 de răniți și revendicate de SI, Hollande a obținut puține angajamente din partea omologului său american Barack Obama, în afară de promisiunile privind intensificarea loviturilor aeriene americane și schimburile de informații între cele două țări.

Barack Obama și-a exprimat rezerve serioase cu privire la posibilitățile de cooperare cu Rusia asupra Siriei atât timp cât nu va exista o ‘schimbare strategică’ din partea președintelui Vladimir Putin, făcând astfel ‘ipotetică’ posibilitatea formării unei mari ‘coaliții’ care să includă și Moscova.

Washingtonul și Parisul acuză Rusia că și-a concentrat loviturile aeriene asupra pozițiilor opoziției moderate siriene mai degrabă decât asupra pozițiilor SI și că îl susține pe președintele Bashar al-Assad, căruia occidentalii îi cer să renunțe la putere. Conflictul sirian a făcut cel puțin 250.000 de morți din 2011 până în prezent și a forțat milioane de sirieni să-și părăsească locuințele.

Proiectul francez de a coordona mai bine lupta împotriva SI a suferit un alt eșec marți, atunci când avioane ale Turciei, țară NATO care face parte din coaliția anti-SI, au doborât un avion militar rus, acuzat de Ankara de încălcarea spațiului său aerian în apropiere de frontiera cu Siria.

Cu toate acestea, ambasadorul rus la Paris, Alexandr Orlov, a dat asigurări că Rusia este gata să ‘formeze un Stat Major comun’ împotriva Statului Islamic, care să includă Franța, SUA și chiar Turcia, în pofida tensiunilor dintre Ankara și Moscova.

De asemenea, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a sprijinit miercuri ‘propunerea’ lui Hollande de închidere a graniței dintre Siria și Turcia pentru a ‘opri afluxul de luptători’ jihadiști.

Miercuri seara, președintele Francois Hollande o va primi la Paris pe cancelarul german Angela Merkel, iar discuțiile se vor concentra asupra a două chestiuni: lupta împotriva terorismului și problema găzduirii refugiaților sirieni.

Înaintea acestei întrevederi, guvernul german și-a anunțat intenția de a trimite 650 de militari suplimentari în Mali pentru a ajuta Franța care este angajată în lupta împotriva SI în Siria.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.