Iohannis, acuzat că „ofensează nepermis istoria românilor”
Senatorul Şerban Nicolae i-a adresat preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare deschisă prin care cere să nu renunţe la recepţia organizată de Ziua Naţională a României, din seara zilei de 1 decembrie, pentru că „ofensează nepermis istoria românilor”.
Potrivit senatorului, „amânarea ori chiar anularea oricăreia dintre manifestările prin care se celebrează, anual, 1 Decembrie ca Zi Națională a României, ofensează nepermis jertfa atâtor generații și demnitatea națiunii noastre.”
Iată scrisoarea deschisă a senatorului:
„Cu neplăcută surprindere am luat cunoștință de decizia dumneavoastră de a anula, în acest an, tradiționala recepție oferită de Președintele României cu ocazia Zilei Naționale.
Manifestările publice anuale, consacrate Zilei Naționale, au un rost firesc și unanim acceptat. Defilarea componentelor reprezentative ale sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională cinstește participarea oștilor române la luptele pentru eliberare, independență, suveranitate și unitate națională.
Depunerea de coroane la monumentele reprezentative omagiază jertfa celor căzuți pentru cel mai scump ideal național al românilor. Recepția oferită de Președintele României celebrează consensul elitelor țării în împlinirea unei dorințe bimilenare de unitate și libertate, ca act de voință națională. Serbările populare și manifestările culturale, onorează rolul participativ determinant al românilor în făurirea propriului destin, mândria apartenenței la o națiune și la o Istorie de demnitate și unitate. Ziua Națională a României aparține tuturor cetățenilor săi.
Sunt de acord că, într-un an, în cazuri excepționale și în situații absolut extraordinare, oricare dintre componentele modului în care România își celebrează propria Zi Națională, poate fi amânată, sau chiar anulată. Dar tragedia din 30 octombrie 2015 din București, cu toată compasiunea și solidaritatea reflectate în societatea românească, nu reprezintă un asemenea caz ori o asemenea situație.
Alături de Imnul Național și Drapelul Tricolor, 1 Decembrie reprezintă un simbol național, o parte esențială a identității poporului român. Nu există eveniment comparabil și, cu atât mai puțin unul care să restrângă importanța Zilei Unirii. Amânarea ori chiar anularea oricăreia dintre manifestărilele prin care se celebrează, anual, 1 Decembrie ca Zi Națională a României, ofensează nepermis istoria românilor, jertfa atâtor generații și demnitatea națiunii noastre. Nu există un clasament al acestor acțiuni publice și nici nu pot fi împărțite în obligatorii și facultative. Parte integrantă a identității noastre este și tradiția. Asigurarea continuității unor acțiuni ale autorităților, intrate deja în conștiința publică, reprezintă o obligație a tuturor celor care depun jurământul de credință față de țară.
Recepţia oferită de Preşedintele României cu ocazia Zilei Naţionale este o manifestare oficială, sobră şi protocolară, ce nu intră în conflict și nici nu contrastează cu compasiunea şi solidaritatea arătată de români la momentul tragediei din 30 octombrie. Nu cred că există vreo raţiune acceptabilă pentru a face vreo legătură între cele două evenimente. Nu cunosc şi nu cred că vreunul dintre supravieţuitorii de la clubul „Colectiv” ori vreo rudă a celor decedaţi v-a solicitat anularea recepţiei, ori s-a gândit măcar să vă solicite aşa ceva. Nu cunosc şi nu cred că vreo personalitate sau vreun grup ori autoritate reprezentativă a poporului român a făcut gestul de a vă solicita anularea recepţiei. Chiar dacă este oferită de Preşedintele României, recepţia care celebrează Ziua Naţională nu aparţine acestuia şi nu poate fi contramandată printr-un act de voinţă personală.
Domnule Preşedinte,
Vă solicit public să reveniţi asupra propriei decizii şi să dispuneţi luarea măsurilor necesare organizării recepţiei oferite de Preşedintele României cu ocazia Zilei Naţionale a României. Eroii neamului românesc, veteranii de război, marile personalități ale României, întregul popor, merită, odată pe an, o zi a mândriei, identității și unității, o Zi Națională demnă și, mai ales, întreagă”, se arată în scrisoarea deschisă a lui Şerban Nicolae.
Preşedintele Klaus Iohannis a anulat, în urmă cu câteva zile, recepţia de la Cotroceni organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, din cauza tragediei din Clubul Colectiv.
Președinția organiza, în fiecare an, cu ocazia zilei de 1 Decembrie o recepție la care erau invitate câteva mii de persoane — politicieni, oameni de afaceri, de cultură, diplomați.