Impresionant omagiu adus lui Jonah Lomu

Mii de suporteri și jucători din naționala de rugby Noii Zeelande au adus, luni, un impresionant omagiu lui Jonah Lomu, decedat la vârsta de 40 de ani, informează AFP, citată de Agerpres.

Ceremonia a avut loc pe stadionul Eden Park, din Auckland, acolo unde sicriul jucătorului a fost purtat de foștii săi colegi.

În centrul atenției s-au aflat Nadene, soția lui Jonah Lomu, precum și cei doi băieți ai săi de șase și respectiv cinci ani. Ei au fost îmbrăcați cu tricouri negre purtând numărul 11 și numele lui Lomu pe spate.

Înmormântarea se va desfășura în cursul zilei de marți, urmând să fie transmisă principalele posturi de televiziune din țară.

Jonah Lomu, legendarul jucător al reprezentativei Noii Zeelande și starul mondial al rugbyului, a cărui carieră a fost întreruptă din cauza unei maladii renale, a încetat din viață la vârsta de 40 de ani. Lomu, care confruntat timp de mulți ani cu această maladie, a decedat la locuința sa din Auckland, în nordul Noii Zeelande, a precizat purtătorul de cuvânt al familiei sale, John Mayhew.

Jonah Lumu a marcat 37 de eseuri în 63 de selecții, între 1994 și 2002, în tricoul All Blacks, cu care a disputat finala Cupei Mondiale din 1995. Evoluțiile sale de la acea competiție l-au făcut cunoscut în întreaga lume, grație vitezei și forței cu care își domina adversarii pe teren.

În perioada de vârf a carierei sale, Lomu măsura 1,96 m și avea o greutate de 120 kg, putând alerga suta de metri în mai puțin de 11 secunde. Cel mai tânăr jucător care a debutat în naționala Noii Zeelande, la 19 ani și 45 de zile, într-un meci împotriva Franței, disputat în 1994, Lomu a devenit un fenomen pe teren și în presă, contribuind la popularizarea rugbyului în întreaga lume și atrăgând milioane de dolari din sponsorizări și drepturi de televizare.

Însă la scurt timp după Mondialul din 1995, medicii l-au diagnosticat cu sindrom nefritic, care a necesitat un transplant de rinichi în 2004, obligându-l să-și încheie prematur cariera.

Chiar dacă nu a mai putut juca, Lomu a rămas unul dintre cei mai respectați jucători de rugby la nivel mondial, aflându-se recent în Marea Britanie pentru misiuni de comunicare legate de Cupa Mondială 2015, câștigată la sfârșitul lunii noiembrie de Noua Zeelandă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.