Numirea lui Marius Faur la șefia APIA, anulată cu scandal!

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a decis să revoce ordinul de numire în fruntea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a lui Florin Marius Faur iar șefia instituției va fi asigurată în continuare, temporar, de Mihai Puțintei.

Cel care a deținut anterior funcția de director general al APIA, Dorel Benu, este cercetat de DNA și suspendat din funcție iar postul nu poate fi ocupat decât prin concurs sau temporar.

„Am revocat ordinul de numire în fruntea APIA a lui Florin Marius Faur. Acesta rămâne deocamdată la postul lui din Timiș, iar Mihai Puțintei rămâne în fruntea APIA, cel puțin în această perioadă. În ceea ce-l privește pe Andrei Szakal, numit director general interimar la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), și în această situație vom organiza concurs în cel mai scurt timp”, a declarat, miercuri seară, pentru Agerpres, Achim Irimescu.

Miercuri dimineață, ministrul Agriculturii declara că ordinele de numire pentru cei doi directori generali ai agențiilor de plăți aflate în subordinea Ministerului Agriculturii au fost semnate, urmând să-l retragă pe Mihai Puțintei în direcția financiară din minister, iar pe Eugen Popescu, șeful AFIR, pe postul deținut anterior, respectiv cel de director general adjunct în cadrul aceleiași instituții.

Surse din piață afirmă că situația la APIA este mai încurcată pentru că Faur este contestat nu numai de angajați ai APIA ci și de unii fermieri. Pe de altă parte, Gheorghe Dorel Benu, cel care a deținut anterior postul de directorul general la APIA, a fost suspendat din funcție, fiind cercetat DNA pentru fapte de corupție, iar locul său nu poate fi ocupat decât prin concurs sau temporar așa cum îl ocupă în momentul de față și Mihai Puțintei. În cazul lui Andrei Szakal, acesta s-ar putea afla în incompatibilitate cu noua funcție de director general AFIR deoarece este și președintele unui Grup de Acțiune Locală.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.