Stagiunea 2016 se deschide la Scala din Milano
Scala din Milano a deschis luni stagiunea 2015/2016 cu „Ioana d’Arc”, operă de tinerețe a marelui compozitor Giuseppe Verdi, montată pe scena milaneză acum mai bine de un secol și jumătate, dar absentă de atunci din repertoriul său, transmite AFP.
La spectacol a participat elita politică, economică și culturală din Italia, printre care președintele Consiliului de Miniștrii, Matteo Renzi, dar și vedeta rock Patti Smith, evenimentul desfășurându-se cu măsuri speciale de securitate. Piața în care se află opera a fost închisă o mare parte a zilei.
Scala a fost identificată recent de FBI (poliția federală americană) drept posibilă țintă a unor atentate și nu mai puțin de 700 de agenți ai forțelor de ordine, printre care lunetiști plasați pe acoperișuri, au fost mobilizați la fața locului.
Rolul principal al operei i-a fost încredințat sopranei ruse Anna Netrebko, care l-a interpretat deja în 2013 la Salzburg, alături de Francesco Meli în cel al regelui Carol al VII-lea. Bolnav de bronșită, baritonul Carlos Alvarez a fost nevoit să-i cedeze locul dublurii sale, Devid Cecconi, în rolul lui Jacques, tatăl eroinei.
„Ioana d’Arc” este a șaptea operă a lui Verdi și a cincea din cele compuse special pentru Scala de-a lungul prolificei sale cariere. Opera în patru acte prezintă viața tinerei eroine franceze într-un celebru episod al Războiului de O Sută de Ani, care a murit arsă pe rug în 1431 și a fost canonizată în 1920. Libretul scris de Temistocle Solera este o adaptare liberă a unei opere a lui Friedrich Schiller, „Fecioara din Orleans”.