Ponta, pe listele PSD la parlamentarele de anul viitor!

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că dacă va dori să candideze la viitoarele alegeri parlamentare, Victor Ponta se va regăsi pe lista partidului, întrucât nu este vizat de situațiile prevăzute de Codul de etică și conduită adoptat de CExN pentru care i s-ar putea retrage sprijinul.

Dragnea a fost întrebat miercuri dacă există posibilitatea ca Victor Ponta să nu se regăsească pe lista candidaților partidului pentru viitoarele alegeri parlamentare, având în vedere că, potrivit Comisiei de Etică a Universității București, acesta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, relatează Romaniatv.net.

Pe prevederile din Codul de etică și pe situația actuală a lui Victor Ponta nu există această posibilitate (de a nu se regăsi pe lista candidaților PSD — n.r.). Am auzit ce a apărut în presă și resping categoric această observație. Nu este într-una dintre aceste situații Victor Ponta (hotărâre judecătorească pentru fapte de evaziune fiscală sau plagiat — n.r.). (…) Dacă va dori să candideze, da (se va regăsi pe listele PSD — n.r.). Eu sper că da (va candida — n.r.)„, a declarat Liviu Dragnea, la finalul ședinței CExN a PSD, potrivit Agerpres.

Dragnea a adăugat că documentul care stabilește criteriile de conduită și integritate pe care trebuie să le îndeplinească candidații PSD în alegeri nu a fost realizat „pentru Victor Ponta”. „Acest cod de conduită nu a fost făcut nici pentru mine, nici pentru Victor Ponta. A fost făcut pentru PSD”, a precizat liderul social-democrat.

Liviu Dragnea a explicat, totodată, că în Codul de etică și conduită al membrilor PSD nu a fost inclus și criteriul traseismului politic fiindcă este „o prostie”, întrucât partidul nu intenționează să propună „niciun candidat de genul ăsta”.

Social-democrații au aprobat, miercuri, Codul de etică și conduită al membrilor PSD, document care stabilește situațiile în care candidaților la ocuparea unor funcții politice sau administrative alese sau numite li se poate retrage susținerea politică.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.