Un deputat moldovean jignește grav România!
Un parlamentar moldovean a făcut un gest şocant chiar în plenul Legislativului de la Chişinău. Deputatul a rupt harta României Mari în aplauzele colegilor proruşi.
Deputaţii socialişti şi comunişti s-au enervat după decizia ministrului Educaţiei de a introduce în şcoli harta României Mari şi drapelul României. Ei l-au acuzat pe ministru de tentativă de destabilizare a ţării şi au cerut audierea sa în Parlament. Doar că aleşii de la Chişinău au respins cererea de audiere, fapt care i-a înfuriat pe deputaţii rusofili.
Socialistul Vlad Bătrîncea a rupt harta României Mari, după ce Ministerul Educaţiei a semnat un ordin care le permite unor asociaţii să doneze această hartă, şcolilor din ţara noastră, potrivit publika.md.
Decizia acestuia a stârnit scandal în Legislativ. „Avem aici un ordin semnat de viceministrul Nadejda Cristea, conform căruia au fost repartizate materiale cu caracter anticostituţional, în şcoli şi licee şi anume aşa-zisa hartă a României Mari, care a fost ruptă de fapt de istorie, noi vă repetăm de fapt ceea ce a fost demonstrat”, a declarat deputatul socialist Vlad Bătrîncea şi a rupt harta.
„Ordinul e ordin, iar harta e hartă. Şi în ordin nu e scris că se transmite harta. Vreţi voi sau nu vreţi, asta e istorie şi nu e interzis nimănui să vorbească. Voi umblaţi cu drapelul Moscovei şi steaua în frunte. Să rupeţi voi harta că oricum unirea o să se producă, şi o să zdohniţi, o să muriţi de ciudă şi o să vă duceţi în Novosibirsk”, a declarat liderul PL.
Cu o replică a venit și liderul comuniștilor, Vladimir Voronin.”Că influenţează asupra materialului didactic însuşit de elevi, nici nu discută nimeni, cu excepţia lui Ghimpu, care nu a terminat nimic în viaţa lui”, a spus liderul PCRM.
Reacţia unioniştilor din Moldova nu s-a lăsat aşteptată. Activiştii au anunţat că astăzi, la ora 15:00, vor organiza un protest în faţa Legislativului de la Chişinău pentru a cere expulzarea socialiştilor.