Aleșii resping majorarea salariului minim
Situaţia surprinzătoare la comisia de muncă din Parlament, acolo unde au fost discutate şi votate amendamentele pe care le au parlamentarii. Deşi aleşii s-au plâns de decizia actualului guvern de a nu creşte salariul minim pe economie la 1200 de lei, în comisie aceştia au votat împotriva acestei măriri.
Amendamentul privind majorarea salariului minim pe economie la 1200 de lei de la începutul anului 2016 a fost respins în comisia care a aprobat, cu unanimitate de voturi, bugetul Ministerului Muncii şi cel al asigurărilor sociale de stat. Pentru amendamentul privind creşterea salariului minim au fost doar două voturi „pro” şi o abţinere, relatează Romaniatv.net.
În comisia de muncă, fostul ministru al Muncii Rovana Plumb a întrebat-o pe Ana Costea ce se va întâmpla cu salariul minim pe economie şi care este viziunea ei privind creşterea acestuia, menţionând că PSD nu va renunţa la majorarea acestuia la 1.200 de lei la începutul anului 2016, având în vedere că este un instrument de combatere a sărăciei.
„Care este motivul real pentru care nu s-a aplicat această măsură? Sunt nişte dezechilibre majore în sistemul de pensii şi acelaşi lucru se întâmplă şi în domeniul salarizării. Ce perspective are legea salarizării pentru a echilibra aceste dezechilibre?”, a întrebat Rovana Plumb.
Ministrul Ana Costea a spus că vineri, la ora 13.00, împreună cu premierul Dacian Cioloş, se va întâlni cu confederaţiile sindicale, pentru a discuta acest lucru. Aceasta a amintit că, în acelaşi timp, la solicitarea IMM-urilor, care au semnalat o grevare cu privire la majorarea cuantumului prevăzut iniţial pentru salariul minim din ianuarie 2016, s-a decis efectuarea unui studiu de impact.
„Problema este pe agenda Guvernului, se demarează procedura instituţională şi, când ajungem la o concluzie, ne vom întoarce şi vă vom comunica. Cu privire la sistemul de pensii, există într-adevăr aceste dezechilibrre, iar proiectul Legii salarizării este la Ministerul Muncii. Premierul a decis să ne uităm pe el şi intenţionăm ca în luna februarie să putem începe discuţiile, inclusiv cu dumneavoastră, pe acest proiect, care sperăm să fie adoptat în cursul anului viitor. Intenţia este să demarăm dezbaterea pe această temă, să reluăm consultările cu partenerii sociali şi cu grupurile parlamentare. Din punctul meu de vedere, sunt legi de securitate naţională sau, dacă vreţi, acte normative strategice pentru o ţară”, a mai spus Ana Costea.
Bugetul Ministerului Muncii şi cel al asigurărilor sociale de stat au primit, vineri, avize favorabile, în forma propusă de Executiv, din partea comisiilor de specialitate din Parlament.
Proiectul bugetului MMFPSPV pe 2016 a fost votat în unanimitate, niciunul dintre cele şapte amendamente, majoritatea propuse de PSD, nefiind aprobat.
După prezentarea bugetului Ministerului Muncii, ministrului Ana Costea i s-a cerut să ia în calcul ca, măcar în anul 2016, personalul medical care şi-a desfăşurat activitatea într-un ritm susţinut pentru victimele din clubul Colectiv să fie remunerate corespunzătopr pentru orele suplimentare lucrate.
De asemenea, parlamentarii au întrebat-o pe Ana Costea dacă în construcţia bugetară se regăsesc sume pentru susţinerea centrelor rezidenţiale pentru persoane vârstnice, respectiv pentru cele în care înainte au funcţionat spitale.
Ministrul Muncii a răspuns că pentru personalul medical implicat în salvarea persoanelor rănite în clubul Colectiv a discutat deja cu ministrul Sănătăţii, dar şi cu Ministerul Finanţelor, şi se lucreză pentru găsirea unei posibilităţi, astfel încât personalul medical să fie recompensat pentru activitatea desfăşurată.
Referindu-se la căminele pentru vârstnici, Ana Costea a precizat că MMFPSPV a prevăzut în buget finanţarea acestor servicii, cu 14 milioane de lei.
Totodată, ea a arătat că aceste cămine au fost finanţate printr-un program european care s-a încheiat în luna octombrie, iar consiliile judeţene aveau obligaţia să facă solicitări de prelungire pentru a asigura funcţionarea lor. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, în unele cazuri, Ministerul Muncii a transmis o scrisoare Ministerului Finanţelor prin care se solicită găsirea unei soluţii, propunerea MMFPSPV fiind asigurarea finanţării din fondul de rezervă.
„Aşteptăm răspuns de la Ministerul de Finanţe”, a completat Ana Costea.