Atentat în Pakistan. Cel puțin 17 persoane au murit!

Cel puțin 17 persoane au fost ucise, duminică, în urma exploziei unei bombe într-o piață din zona de nord-vest a Pakistanului, la numai o zi după ce armata a anunțat că este pe punctul de a încheia o ofensivă împotriva militanților islamiști, informează DPA.

De asemenea, peste 50 de persoane au fost rănite în atacul care i-a vizat pe membrii unei comunități musulmane șiite din districtul Kurram, aflat în apropierea graniței cu Afganistanul.

O grupare radicală sunnită a revendicat atacul cu bombă și afirmat că scopul a fost de a pedepsi comunitatea șiită pentru faptul că s-a alăturat milițiilor sprijinite de Iran în Siria. Această grupare, denumită Lashkar-e-Jhangvi al-Alami, a mai afirmat că va desfășura și alte atacuri dacă musulmanii șiiți pakistanezi vor mai trimite voluntari pentru a susține forțele loiale președintelui sirian Bashar al-Assad.

Mass-media internațională a relatat săptămâna trecută că luptători șiiți pakistanezi au fost recrutați de agenți iranieni pentru a lupta împotriva militanților Statului Islamic în Siria. Acest atac a avut loc la o zi după ce armata pakistaneză a anunțat că este foarte aproape să-i prindă pe ultimii insurgenți care au legături cu organizația teroristă Al-Qaeda.

Purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, generalul Asim Bajwa, a declarat sâmbătă că au fost uciși 3.400 de rebeli talibani de la lansarea ofensivei împotriva acestora în iunie 2014.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.