Oprescu vrea să scape de arestul la domiciliu!

Sorin Oprescu s-a prezentat, luni, la Tribunalul București unde s-a judecat un nou termen în dosarul în care e acuzat de luare de mită. Edilul suspendat al Capitalei a cerut înlocuirea arestului la domiciliu cu o măsură mai blândă, instanţa rămânând în pronunţare. Întrebat dacă o să-l mai vadă lumea la primărie, Oprescu a recunoscut că „da, eu sper că da”.

Edilul suspendat a adresat instanţei o cerere de înlocuire a arestului la domiciliu cu o măsură mai blândă, cum ar fi cea de control judiciar. „Sunt măsurile complementare normale, postoperatorii. Fiindcă trebuia să cer voie, cum cerea legea, aşa am şi făcut. Am venit să cer voie şi a rămas în pronunţare şi eu am sperat că pot sa continui ce am început din punct de vedere medical”, a declarat Oprescu, la ieşirea de la instanţă, relatează Romaniatv.net.

Întrebat cum stă cu saănătatea, acesta a răspuns că „binişor”. În plus, acesta a precizat că va sta acasă de sărbători, în arest la domiciliu. Totodată, întrebat dacă o să-l mai vadă lumea la primărie, Oprescu a recunoscut că „da, eu sper că da”.

Vineri, Curtea de Apel București a admis contestația depusă de primarul suspendat de a se ridica interdicția a de lua legătura cu prietena sa, Adriana Nica.

Sorin Oprescu este acuzat de luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.