Maurice Jackson, exclus pe viață din Superkombat

Eduard Irimia, președintele Superkombat, susține că a fost înșelat de agenții americanului Maurice Jackson, autorul unei prestații penibile în meciul cu Cătălin Moroșanu în gala disputată sâmbătă de la Torino.

Cătălin Moroșanu l-a învins prin descalificare pe americanul Maurice Jackson, care însă a căzut la podea după primul pumn, acuzând că a fost lovit în ceafă. Imaginile au făcut înconjurul lumii, iar oamenii din kickbox s-au revoltat văzând atitudinea lui Jackson, care a fost suspendat pe viață din Superkombat și i-a fost anulată bursa de meci.

Eduard Irimia susține că a fost înșelat de agenții americanului Maurice Jackson atunci când a fost semnat contractul pentru meciul împotriva lui Cătălin Moroșanu, aceștia prezentându-i un palmares fals.

„Din păcate, am fost înșelați de agenții americanului, care ne-au transmis un palmares de 31 de victorii și o singură înfrângere. Fiind prezenți și pe televiziunile de peste Ocean, aveam nevoie și de un american. Jackson avea meciuri în Glory și Bellator, a luptat în trecut și pentru K-1 în Las Vegas. Pe internet, am găsit doar meciul din Glory. E masiv, a fost jucător profesionist de baschet, avea o poveste. Am decis să-l suspendăm pe viață, trăgând astfel un semnal de alarmă și pentru alți promotori, să putem evita astfel de situații care nu fac bine sportului”, a declarat Irimia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.