Cristiana Anghel face scandal în fața Parlamentului

Senatoarea Cristiana Anghel a mers, marţi, printre ciobanii şi agricultorii care protestează în faţa Palatului Parlamentului, nemulţumiţi de modificările la Legea vânătorii, intrate recent în vigoare, prin care se limitează numărul de câini pe care îl pot deţine oierii, dar şi faţă de alte norme de aplicare a legii. Senatoarea i-a enervat pe protestatari, după ce l-a numit pe un cioban „prost”.

Senatoarea Cristiana Anghel le-a transmis protestatarilor adunaţi în faţa Parlamentului că le susţine revendicările şi că lucrează deja la o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii, mai exact, pentru abrogarea celor două articole din Legea vânatului, din cauza cărora ciobanii au ieșit în stradă: câinii și pășunatul. Mai mult, senatoarea a şi venit în stradă cu foile pe care era scris proiectul de lege care urma să fie depus în Parlament, relatează Romaniatv.net.

Unul dintre ciobani i-a spus Cristianei Anghel că protestatarii vor să discute cu ministrul Agriculturii, nu cu parlamentarii, în care nu au încredere. Anghel le-a explicat că Parlamentul este cel care face legile, nu ministrul Agriculturii.

„Ministrul Agriculturii să vină. Parlamentarii votează legi pentru ei, nu pentru noi. Asta nu este lege”, i-a spus un protestatar senatoarei, rupându-i foile pe care era scris proiectul de lege.

„Cât poate fi de prost! Eu aici am iniţiativa prin care abrog iniţiativa respectivă”, a replicat Cristian Anghel, înfuriindu-i şi mai tare pe ciobani.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.