Alianța PSD-UNPR se rupe în ianuarie!

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, miercuri, că la întâlnirea informală pe care parlamentarii UNPR au avut-o, marți, cu vicepremierul Vasile Dâncu, nu au fost abordate subiecte politice, care să vizeze un viitor Executiv sau alianța PSD-UNPR.

„Nu s-au discutat niciun fel de chestiuni politice. A fost pur și simplu o întâlnire informală, la care s-a stat 15-20 de minute, nu mult. Nu a fost nimic special sau important. Nu s-a vorbit despre un viitor Guvern, pentru că noi, deocamdată, de abia am votat un nou Guvern. În ceea ce privește o alianță PSD-UNPR, la ora asta, poate nu știți, noi avem o alianță înregistrată la Tribunal — Alianța de Centru Stânga, care încă nu este desființată”, a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

El a adăugat că, în mod sigur, social-democrații vor analiza în structurile partidului, la începutul anului viitor, posibilele variante de alianțe politice pe care PSD le poate încheia.”În cea de-a doua parte a lunii ianuarie, sigur, vom lua o decizie în cadrul PSD privind politica de alianțe în 2016 — dacă vor fi și dacă vor fi cu cine vor fi”, a explicat liderul PSD.

Totodată, el a precizat că întâlnirea vicepremierului Vasile Dîncu cu parlamentarii UNPR s-a datorat faptului că acesta a fost invitat de către grupurile acestei formațiuni, iar „orice membru al Cabinetului care este invitat la grupurile parlamentare este prezent”.

„Domnul Dîncu a fost invitat la mai multe grupuri parlamentare, unde a fost prezent. Ieri (marți — n.r.) a fost invitat la grupul parlamentar al UNPR, unde a fost prezent. Fiecare membru al Cabinetului a fost și va fi chemat, în perioada următoare, să participe la întâlniri la grup. Și noi, înainte, mergeam la grupuri. Aduceți-vă aminte că eu am fost chiar la grupul PDL”, a explicat Dragnea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.