PNL vrea modificarea legilor alegerilor locale și parlamentare
Liberalii au decis să depună în Parlament două proiecte de lege pentru modificarea legislației referitoare alegerile locale și parlamentare prin introducerea reprezentării de gen la cele două scrutine, a anunțat copreședintele PNL Alina Gorghiu.
Cele două proiecte prevăd o reprezentare a ambelor sexe la alegerile locale și parlamentare în proporție de cel puțin 30% din candidaturile înscrise pe fiecare listă. „Noi o să-l depunem astăzi (…). Îmbunătățiri oricum trebuie să mai existe. Nu aș vrea să pierdem timpul să îl depunem în februarie, pentru că între timp poate obținem niște avize. (…) În februarie am promisiunea că vor începe discuțiile pe proiecte în Comisia de cod electoral”, a declarat copreședintele PNL Alina Gorghiu, la dezbaterea organizată la Parlament privind reprezentarea de gen la alegeri, scrie Agerpres.
Ea a mai arătat că este posibil ca la începutul săptămânii viitoare să fie inițiată o petiție pentru susținerea acestor proiecte. „Am decis să propun colegelor să inițiem o petiție. (…) Păcat că un număr mare de semnături nu obligă Guvernul sau Parlamentul să inițieze un proiect, dar un număr atât de mare nu poate fi ignorat. Probabil că la începutul săptămânii viitoare vom genera această petiție”, a spus Gorghiu.
Deputații PNL Cristina Pocora și Andreea Paul au subliniat motivele pentru care cele două proiecte ar trebui susținute.
„Cum ar fi ca în Parlament să avem 11% bărbați și 89% femei — ar fi o monstruozitate nedemocratică, dar oare e mai puțin nedemocratic și încalcă principiul egalității de gen această situație pe care o avem astăzi când sunt 11% femei și restul sunt domni?”, a spus Cristina Pocora, arătând că proiectele privind reprezentarea de gen la alegeri sunt susținute de toate partidele.
La dezbateri, consilierul prezidențial Simina Tănăsescu a salutat pachetul de legi propus pentru reprezentarea femeilor în politică.
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii 115/2015 pentru alegerea administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali prevede că listele de candidați pentru alegerea consiliilor locale și a consiliilor județene trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe în proporție de cel puțin 30% din candidaturile înscrise pe fiecare listă în parte pentru fiecare dintre acestea, cu excepția acelora care conțin un singur candidat.
De asemenea, proiectul referitor la modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente stipulează că listele de candidați pentru alegerea senatorilor și deputaților trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe în proporție de cel puțin 30% din candidaturile înscrise, cu excepția acelora care conțin un singur candidat, precum și pentru candidaturile organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care depun candidaturi și care vor asigura reprezentarea a cel puțin unui reprezentant al ambelor sexe.
Cele două inițiative prevăd că în cazul în care listele de candidați întocmite nu respectă aceste condiții se resping de către biroul electoral de circumscripție.