Ancheta de corupție în cadrul FIFA ia amploare!

Elveţia a trimis autorităţilor americane primele documente care au legătură cu scandalul de corupţie din fotbalul mondial. Este vorba despre extrase bancare ale unor conturi care au legătură cu foşti funcţionari FIFA demişi sau arestaţi.

Oficiul Federal pentru Justiţie a spus că a îngheţat aproximativ 80 de milioane de dolari depuşi în 13 conturi din Elveţia la cererea procurorilor americani. Statele Unite au acuzat 41 de actuali sau foşti oficiali FIFA pentru că ar fi organizat o reţea de mituire în legătură cu vânzarea drepturilor de televizare ale marilor competiţii fotbalistice.

Loretta Lynch, ministrul Justiţiei din Statele Unite: Erau desemnaţi să respecte regulile  care să asigure un fotbal cinstit  şi să protejeze integritatea jocului.  În loc de aceasta,  ei au corupt  fotbalul din toată lumea  în propriul lor interes  şi pentru a se îmbogăţi.”

Michael  Laber, procurorul general al Elvetiei: „Vă asigur că suntem conştienţi  de interesul publicului  în această anchetă  şi i-am acordat o prioritate absolută.”

Primul grup de oficiali FIFA au fost arestaţi cu şapte luni în urmă. Între timp, numărul suspecţilor s-a mărit. Comisia de etică a FIFA i-a suspendat pe cei mai importanti doi şefi din orice activitate fotbalistică timp de opt ani: Sepp Blatter, însuşi preşedintele organizaţiei şi Michel Platini – preşedintele forumului european.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.