Iohannis alege vacanța în SUA în dauna ședinței CSM

Președintele Klaus Iohannis nu va participa, miercuri, la ședința CSM. Șeful statului ar fi prezidat ședința în cazul în care ar fi participat, însă a trebuit să refuze invitația pentru că președintele, alături de soția sa, Carmen Iohannis, se află, în continuare, în vacanță în SUA.

Locul lui Klaus Iohannis la ședința CSM va fi luat de Simina Tănăsescu, consilier prezidențial de stat, coordonator al Departamentului Constituțional-Legislativ, scrie stiripesurse.ro

Plenul CSM se reuneşte miercuri pentru a-şi alege noua conducere, pentru funcţia de preşedinte candidând judecătorul Mircea Aron, iar pentru cea de vicepreşedinte procurorul Luminiţa Palade.

Pe ordinea de zi a şedinţei plenului CSM se află şi prezentarea raportului de activitate al instituţiei pe anul 2015 în mandatul judecătorului Marius Tudose – preşedinte şi al procurorului Bogdan Gabor – vicepreşedinte. La ședința CSM a fost invitat și președintele Klaus Iohannis, care, potrivit Constituției, prezidează lucrările Consiliului la care participă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.