Dinamo ar putea juca sezonul viitor în cupele europene

Ionuţ Negoiţă, patronul lui Dinamo, a declarat că a discutat la UEFA problema participării în cupele europene şi sunt şanse ca echipa antrenată de Mircea Rednic să primească o derogare deşi nu a ieşit la timp din insolvenţă.

Ionuţ Negoiţă susţine că sunt şanse de 50 la sută ca Dinamo să joace în cupele europene din vara anului 2016, relatează Romaniatv.net.

„Am luat legătura la UEFA cu Andrea Traverso, directorul general al Departamentului de Licenţiere. Am transmis care este problema noastră şi ni s-a comunicat că ar trebui să traducem şi să trimitem toate documentele care fac obiectul discuţiei. Şi anume, noi până în 30 martie am plătit tot ce a depins de noi, tot ce era pe planul de reorganziare, toate sumele respective. În mod practic, noi ne-am făcut treaba. În teorie, a apărut vacanţa judecătorească şi decizia finală a fost în septembrie.

Traverso ne-a spus, cu subiect şi predicat, după ce i-am arătat toate documentele – am fost eu, personal, şi am discutat cu dânsul, ca să-şi facă o idee, cu documente legale, nu cu poveşti: «Noi, la nivel de UEFA, nu cunoaştem legislaţia în materie de insolvenţă din fiecare ţară. Ca urmare, noi dăm libertate federaţiilor ţărilor să analizeze cum stau lucrurile, ce s-a făcut. După ce văd eu în documente, eu, dacă federaţia vă dă licenţă şi pune în spate, argumentează cu toate actele pe care le aveţi, şi vă dă licenţă, noi, UEFA, nu o respingem, nu o contestăm».

În cazul în care cei de aici nu vor înţelge lucrurile, mergem la TAS. Eu spun, şi sunt realist şi rezervat, că avem şanse 50-50”, a declarat Negoiţă, la Digi Sport.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.