Ministrul Transporturilor, despre reforma de la Tarom

0

Procesul de reformă la TAROM trebuie accelerat, compania urmând să facă obiectul unei analize manageriale mai complexe, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, într-o conferință de presă.

El a precizat că săptămâna viitoare se va întâlni cu managementul companiei și cu membrii Consiliului de Administrație.

„Acolo (la TAROM — n.r.) este o analiză managerială mai complexă. Acolo trebuie stabilită o strategie pentru ceea ce se face în continuare, pentru că ei au o mulțime de aspecte: au flotă foarte veche, au dimensionarea nepotrivită a personalului. Acolo o să am niște întâlniri săptămâna viitoare chiar și cu membrii CA”, a spus ministrul.

Întrebat despre reînnoirea flotei TAROM, Dan Costescu a explicat că mai întâi este necesară stabilirea unei strategii comerciale, să se știe ce rute va dori compania să opereze, scrie Agerpres.

„Decizia despre flotă nu este așa de simplă. Nu vreau să îmi propun doar să reînnoiesc flota, pentru că înainte de a trece la reînnoirea flotei trebuie să îmi stabilesc o strategie comercială, să știu unde vreau să zbor în următoarea perioadă. Nu pot pur și simplu să vreau niște avioane noi și apoi să mă întreb ce fac cu ele, așa cum ne-am pricopsit cu aceste Airbus 310 și după aceea ne-am dat seama că nu sunt potrivite nici pentru rutele lungi pentru care le-am luat. Deci, ca să nu punem căruța înaintea cailor, trebuie, practic, în afară de problemele lor de management, situație pe care se va lua o decizie cât mai rapid, partea de reformare și de continuare a reformei în TAROM, de accelerare a ei — pentru că ar fi incorect să spunem că nu s-a făcut nimic; au fost unele progrese, poate că nu au fost cu ritmul potrivit, și asta vom vedea, dar această reformă trebuie accelerată pentru că a fost o perioadă propice și acum, de departe, am fi așteptat o redresare mai vizibilă, având în vedere situația favorabilă care a fost cu prețul kerosenului și cu toate celelalte aspecte de emulație pe piața aviației”, a punctat șeful de la Transporturi.

Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înființată în 1954 și a crescut în același timp cu aviația românească. TAROM își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianței SkyTeam, din 1993 membră a Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociației Companiilor Aeriene Europene (AEA).

În prezent, TAROM operează zboruri peste 40 de rute din Europa și Orientul Mijlociu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.