Noi tensiuni la Chișinău

A expirat termenul limită dat autorităţilor din Moldova pentru luarea unei decizii în privinţa revendicărilor protestatarilor. Singura reacţie venită de la autorităţi este o invitaţie la dialog, înaintată de preşedintele Parlamentului. Andrian Candu le-a cerut liderilor manifestanţilor să se aşeze la masa tratativelor mâine dimineaţă. Invitaţie respinsă, însă, de liderii protestatarilor. 

Până la ora 17, reprezentaţii actualei majorităţi parlamentare trebuiau să vină cu o soluţie pentru organizarea alegerilor anticipate. Aşa le ceruseră cei trei lideri ai mişcărilor protestatare de la Chişinău. În lipsa unui răspuns, liderii platformei DA spun că mâine, organizatorii manifestaţiilor vor decide, într-un forum al societăţii civile, drumul de urmat.

ANDREI NĂSTASE, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr: „Dacă nu vor da curs revendicărilor noastre, votate de oameni în piaţă, vom veni mâine la forumul civic, vom găsi soluţia, formula de protest va fi una mai drastică, dar rămânem în cadrul civilizat, în cadrul paşnic”.

La scurt timp după expirarea ultimatumului, preşedintele Parlamentului i-a invitat mâine la reşedinţa de stat pe liderii protestatarilor, pentru a discuta revendicările oamenilor. Invitaţia însă a fost respinsă de Igor Dodon, Andrei Năstase şi Renato Usatâi.

Preşedintele Parlamentului a anunţat, în cadrul emisiunii Punctul pe azi, de la TVR Moldova, că nu există temei pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Mai mult, susţine Candu, solicitările protestatarilor nu fac altceva decât să arunce şi mai mult ţara în haos.

ANDRIAN CANDU, preşedintele Parlamentului: „Dacă această clasă politică reuşeşte să-şi demonstreze, printr-o nouă majoritate parlamentară, un nou guvern, noi abordări, dacă în 3 luni sau în jumătate de an reuşeşte să recupereze din încredere, de ce ar trebui să fie generat ilegal la ora actuală, doar ca să satisfacem doleanţele unor lideri, care la ora actuală se văd la putere.

Platforma civică Demnitate şi Adevăr protestează împotriva guvernării de un an de zile. După ce guvernul Filip a fost învestit, platforma şi-a unit forţele cu partidele proruse şi cer împreună organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.