Atac sinucigaș în Pakistan. Zece morți și 40 de răniți!

Cel puțin 10 oameni au fost uciși și circa 40 răniți, într-un atac sinucigaș comis sâmbătă într-o provincie din sud-vestul Pakistanului, informează DPA.

Exploziile au avut loc în Quetta, capitala provinciei Baluchistan, în apropierea clădirilor care adăpostesc mai multe tribunale districtuale. Deflagrația s-a produs în momentul în care un vehicul al Trupelor de Frontieră trecea prin zonă, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului regional, Anwarul Haq Kakar.

„Până acum la Spitalul Civil au fost aduși 10 morți și 40 de răniți”, a declarat Muhammad Tayyab, medic care lucrează la unitatea de urgență a spitalului. Doi dintre morți făceau parte din personalul de securitate, a precizat Kakar.

Un reprezentant al poliției a declarat că atentatul a fost un atac sinucigaș și că la fabricarea bombei au fost folosite 8-10 kilograme de explozibil.

Atacul a fost revendicat de talibani, prin intermediul unui mesaj trimis către presă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.