Legea RCA se modifică!
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a aprobat modificarea normelor RCA astfel încât asigurătorii din domeniu să nu mai fie obligați să aibă unități în toate județele, ci doar reprezentanți pentru constatarea și lichidarea daunelor.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în şedinţa de marţi, forma revizuită a proiectului de lege privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, relatează Romaniatv.net.
Pe de altă parte, ASF a introdus un articol nou care obligă firmele să facă constatarea daunei în maximum cinci zile din momentul în care au fost notificați.
Decizia de a elimina obligativitatea impusă asigurătorilor RCA în privința acoperirii naționale face parte dintr-o serie de măsuri, anunțate deja de ASF, în sensul deschiderii pieței locale către asigurători străini care doresc să intre în România în baza pașaportului european.
Consiliul ASF a aprobat efectuarea de către un auditor financiar a evaluării activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale societăţii Carpatica Asig S.A., conform prevederilor Legii nr. 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor. Atât procedura de selecţie, cât şi contractarea auditorului vor fi realizate de către societatea de asigurare, conform dispozițiilor Normei nr. 6/2016.
Au fost aprobate modificările şi completările aduse Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Depozitarului Central S.A. Au fost avizate modificările intervenite în cuprinsul Reglementărilor Interne ale SIF Transilvania S.A.
Au fost aprobate o serie de acte individuale referitoare la modificări ale contractelor de administrare şi ale prospectelor schemelor de pensii pentru fonduri de pensii private şi facultative.
În cadrul şedinţei au fost propuşi pentru avizare şi reavizare 41 agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing pentru fonduri de pensii, fiind retrase avizele pentru alţi 26 agenţi de marketing.
Consiliul ASF se întrunește în fiecare săptămână pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcţionare şi pentru supravegherea eficientă a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe.