Prunea, atac dur la adresa FRF și a lui Burleanu

Florin Prunea, preşedintele lui CSMS Iaşi, riscă să fie suspendat după ce a declarat că Steaua a avut o înţelegere cu FRF pentru a nu-şi trimite fotbaliştii la echipa naţională. Prunea a reacţionat şi face o comparaţie cu perioada comunistă.

Steaua a refuzat să trimită jucătorii convocaţi de Anghel Iordănescu la echipa naţională, iar Florin Prunea a considerat că totul este doar o scenetă regizată, relatează Romaniatv.net.

„Nu v-am zis că Steaua e blat cu FRF? Păi, când Gigi Becali spune la televizor că a vorbit cu secretarul general Radu Vişan şi că jucătorii Stelei nu pot păţi nimic, ce mai e de zis?”, a comentat Florin Prunea la Digi Sport, atrăgând atenţia Comisiei de Disciplină.

Oficialul grupării moldave riscă acum suspendarea. Prunea s-a apărat, folosind acelaşi discurs acid la adresa Federaţiei şi a lui Burleanu.

„Eu sunt chemat la Comisia de Disciplină pentru că mi-am permis, în calitatea mea de membru în Comitetul Executiv şi de fost jucător al echipei naţionale, să critic acest turneu foarte bine organizat şi cu adversari cum de mult timp n-am mai întâlnit. De o valoare fanstastică. S-a întors Ceauşescu, nu mai avem dreptul la opinie. Toţi trebuie să ţinem gura închisă. Totul merge foarte bine în fotbalul românesc, dar când cineva mai şi critică, cu argumente şi în mod civilizat, Comisia de Disciplină este folosită pentru a închide gura membrilor afiliaţi. Motivul chemării sunt declaraţiile pe care le-am făcut, în mod civilizat, nu am atacat pe absolut nimeni. Faţă de precedenta conducere a Federaţiei Române de Fotbal, asistăm la lucruri fără precedent, la abuzuri”, a declarat Florin Prunea, pentru ProSport.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.