Peste 11.000 de morți, în Afganistan, în 2015!
Mai mult de 11.000 de civili au fost uciși sau răniți în conflictul din Afganistan în 2015, în creștere cu 4% față de anul precedent, conform raportului anual prezentat duminică de reprezentantul special al Națiunilor Unite, Nicholas Haysom, care a denunțat un bilanț „inacceptabil”, cel mai grav din 2009, transmite AFP.
Din totalul de 11.002 civili uciși sau răniți, numărul celor care și-au pierdut viața a fost de 3.545. Un sfert dintre victime au fost copii, o creștere cu 14% față de 2014, iar 10% femei, o creștere cu 37%.
„Răul făcut civililor este total inacceptabil”, a subliniat reprezentantul special al ONU. „Facem apel la cei care provoacă aceste suferințe poporului afgan să acționeze în mod concret pentru a proteja civilii și a pune capăt omorurilor și mutilărilor”, a insistat el, potrivit Agerpres.
Talibanii și-au înmulțit atentatele și ofensivele militare în ultimele luni, în contextul în care armata și poliția afgane nu mai pot conta pe sprijinul crucial al trupelor străine ale NATO pe teren, după încheierea misiunii de luptă a Alianței în decembrie 2014.