CCR interzice ascultarea telefoanelor de către SRI!

0

Plenul Curții Constituționale a admis marți, cu majoritate de voturi, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Codul de procedură penală care prevăd că supravegherea tehnică dispusă de procuror poate fi efectuată nu doar de „organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției”, ci și de „alte organe specializate ale statului”.

CCR a luat în dezbatere, marţi, excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală – Punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, dispoziţii care au următorul conținut:

„(1) Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului.”

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală este neconstituţională. Curtea a constatat că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) conform cărora România este stat de drept, în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sunt garantate. De asemenea, sintagma supusă controlului nu respectă condiţiile de calitate inerente unei norme legale, sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii, întrucât nu permite subiecţilor de drept să determine care sunt organele specializate ale statului abilitate să realizeze măsurile dispuse prin mandatul de supraveghere tehnică, măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor” se precizează în comunicatul CCR.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Tribunalului București– Secţia I-a Penală.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.