Dragnea îl vrea pe Antonescu la șefia PNL

Preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că o alianță a PSD cu actualul PNL este exclusă, dar, dacă fostul lider Crin Antonescu ar reveni, PNL ar avea șanse să redevină un partid liberal.

„Cu PNL-ul actual, PSD-ul nu poate face alianțe. Dacă Antonescu va reveni la PNL, în calitate de președinte, atunci nu va mai fi PNL-ul actual, atunci vor apărea din nou șansele ca acel partid să fie un partid liberal. Acum nu este. Acum este un PDL ascuns și un PNL care e o mască”, a afirmat Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

Acesta a adăugat că „îi este dor” de partidul condus de Crin Antonescu, menționând că „regretă enorm” că proiectul politic USL nu a putut rămâne în picioare.

„Nu era așa în USL. PNL-ul de atunci era altceva, era un partid care se gândea la oameni. De asta am și reușit să facem totuși o structură politică bună, de succes, și echipa de atunci — Ponta, Antonescu, eu, Edi Hellvig, Radu Stroe, Daniel Constantin, cei care eram în fruntea USL-ului — nu putea să obțină mult peste 60% ca și voturi în Parlament dacă oamenii nu ne simțeau aproape. (…) Mi-e dor de PNL-ul lui Crin Antonescu, Eduard Hellvig și Radu Stroe. Am avut niște momente unice. (…) Și am fost împreună cu Victor, cu Crin și cu ceilalți membri ai partidului în toată țara, iar oamenii ne primeau cu o căldură uriașă”, a spus președintele PSD.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.