Germanii se revoltă în fața refugiaților

Un material video, care înfăţişează o mulţime de germani scandând sloganuri în faţa unui autocar în care se aflau refugiaţi, a stârnit indignare pe internet. Mai mult, autorităţile germane au afirmat că au fost jenaţi de fapta oamenilor.

Materialul video surprinde un grupă de bărbaţi care blochează un autocar plin cu refugiaţi, într-un oraş din estul Germaniei. Oamenii au început să cânte „Wir sind das Volk” (Noi suntem poporul – n.r.),  un slogan scandat cu puţin timp înainte de prăbuşirea Zidului Berlinului de către manifestanţi care se opuneau regimului fostei Republici Democrate Germane. Mai mult, oamenii le-au strigat refugiaţilor să se ducă acasă, relatează Romaniatv.net.

Potrivit Russia Today, unul dintre protestatari chiar i-ar fi ameninţat pe refugiaţi. În înregistrare se vede că în autocar se aflau femei, dar şi un copil, care a început să plângă.

Videoclipul s-a răspândit rapid, după ce un comedian tv l-a postat pe Youtube. „Mulţimea germană îi întâmpină pe cei care au scăpat din ghearele morţii”, a scris acesta.

Imaginile au stârnit indignare pe internet, iar internauţii au afirmat că nu este potrivit să compari politica Germaniei în criza imigranţilor cu regimul fostei RDG.  Mai mulţi oficiali germani au afirmat, ulterior, că se simt jenaţi de protestul oamenilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.