Pesediștii pregătesc o moțiune de Sănătate
Partidul Social Democrat pregătesc o moţiune în care îi solicită ministrului Patriciu Achimaş-Cadariu întărirea capacităţii administrative și de intervenție a ministerului în problemele de sănătate publică prin reorganizarea sistemului, astfel încât să existe capacitatea de inspecție și control pentru identificarea, eradicarea și prevenirea focarelor ce reprezintă pericole pentru sănătatea românilor.
PSD consideră totodată că este imperios necesară definirea unor protocoale și proceduri de funcționare ale sistemului de sănătate publică, a unor standarde minimale ce trebuie îndeplinite de fiecare furnizor de servicii medicale, de la medicul de familie, ambulatoriile de specialitate, spitale care să aibă ca și scop, pe lângă tratarea cazurilor apărute, și informarea populației cu un set minimal de cunoștințe necesare, potrivit proiectului de moțiune citat de Agerpres.
„Totodată, este necesară stabilirea la nivelul Guvernului României a procedurilor necesare pentru constituirea unui centru unic de coordonare interministerial pentru problemele de sănătate publică, ce să reunească toate domeniile implicate în rezolvarea cazurilor și prevenirea apariției altor cazuri, în care să participe reprezentanții domeniilor conexe: agricultură, mediu, administrație, alte instituții, pe lângă domeniul medical, similar Departamentului pentru Situații de Urgență. Este necesară stabilirea la nivelul Ministerului Sănătății la nivel regional, la nivel local și județean a mecanismelor necesare pentru informarea populației, coordonat de o structură funcțională unică de coordonare. Domnule ministru, este necesară evaluarea capacităților de spitalizare de care dispune Ministerul Sănătății și ierarhizarea corectă a spitalelor din România. (…) Vă solicităm, domnule ministru, să stabiliți un Program de profilaxie a îmbolnăvirilor personalului medical. Nu în ultimul rând, este necesară o campanie națională de informare a populației pe grupe de vârstă asupra pericolelor și riscurilor de boală specifice în care să fie clar ce măsuri suplimentare trebuie să ia populația pentru a preîntâmpina apariția altor cazuri”, spune proiectul moțiunii, care ar putea fi intitulată „Guvernul tehnocrat este puternic virusat! și frustrat! și nevaccinat!”.
Potrivit PSD, „modul total neprofesionist în care această criză gravă a fost gestionată trebuie să înceteze”, cu referire la situația bebelușilor din Argeș.
„Sănătatea nu este o joacă, domnule ministru, ci un lucru fundamental pentru România! Până nu este prea târziu, faceți un gest de onoare și plecați, copiii noștri merită un sistem medical care să intervină la timp, merită implicare totală, ceea ce dumneavoastră ați arătat că vă lipsește cu desăvârșire! Ajunge cu experimentele, cu diletantismul și nepăsarea, spre binele copiilor noștri!”, se mai arată în proiectul de text.