280 de participanți, la Târgul de Turism al României

Peste 280 de participanți din 15 țări își vor prezenta oferta turistică la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României (TTR) printre care 12 consilii județene, 13 orașe și patru comune, a spus luni Mihai Costriș, directorul general al Romexpo, la conferința de prezentare a târgului.

Ediția de primăvară a Târgului de Turism al României își deschide porțile la Romexpo între 25 și 28 februarie 2016 și se întinde pe o suprafață expozițională de peste 13.700 mp, informează Agerpres.

„Târgul se desfășoară în februarie tocmai pentru ca românii să beneficieze de ofertele early-booking pentru vacanțele de vară. Estimez că vânzările pentru destinațiile interne vor crește, chiar dacă Turcia va veni cu oferte tentante, chiar cu 50% mai mici decât anul trecut datorită pierderii turiștilor ruși. Cred că și Grecia, unde nu s-au înregistrat creșteri de tarife, se va vinde mai bine decât anul trecut, în timp ce vânzările pentru litoralul bulgăresc vor stagna. Zanzibar este o destinație care intră în forță pe piața românească. De asemenea, programele pentru seniori s-au diversificat, iar la târg vor fi prezentate 12-14 tipuri de astfel de pachete”, a spus prim-vicepreședintele ANAT, Alin Burcea.

La ediția de primăvară a Târgului de Turism al României vor fi prezente companii din 15 țări — Albania, Bulgaria, Croația, Egipt, Grecia, Israel, Italia, Moldova, Palestina, Polonia, România, Serbia, Spania, Turcia și Ungaria. De asemenea, târgul va reuni 281 de firme care vor participa în calitate de expozanți și co-expozanți.

Promovarea turismului românesc este, ca de fiecare dată, o componentă importantă a târgului. Organizatorii ediției de primăvară a Târgului de Turism și-au îndreptat atenția către iubitorii de vacanțe pe frumoasele meleaguri românești, punând la dispoziția vizitatorilor. oferte pentru călătorii în Maramureș, circuite la Mănăstirile din Moldova, la cetățile din Transilvania sau drumeții prin Apuseni.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.