Legea dării în plată prezintă riscuri majore

0

Punerea în aplicare a legii dării în plată în forma sa actuală poate genera un risc sistemic pentru sectorul bancar, prezintă un risc major pentru evoluţia macroeconomică şi ar putea avea un impact negativ asupra cererii interne, precum şi asupra încrederii consumatorilor şi a investitorilor.

„Un risc major de înregistrare a unei tendinţe descendente a evoluţiilor macroeconomice este eventuala punere în aplicare a legii privind darea în plată, în forma sa actuală. Astfel cum a fost aprobată iniţial de parlament, legea reprezintă o provocare serioasă la adresa stabilităţii sectorului bancar şi ar putea avea un impact negativ asupra cererii interne, precum şi asupra încrederii consumatorilor şi a investitorilor”, se arată în Raportul de ţară al României pentru 2016, document de lucru al serviciilor Comisiei Europene, potrivit  Mediafax. 

Documentul nu constituie poziţia oficială a Comisiei şi nu aduce atingere unei astfel de poziţii.

Raportul notează că aplicarea retroactivă a legii privind darea în plată pentru stocul existent de împrumuturi, astfel cum se prevede în forma actuală a legiI, poate constitui o provocare pentru mai multe instituţii de credit şi poate antrena, în viitor, o activitate de creditare mai redusă. Totodată, ridică motive serioase de îngrijorare privind securitatea juridică şi stabilitatea sectorului financiar.

„Dacă va fi adoptată din nou de către parlament în forma sa originară, legea privind darea în plată poate genera un risc sistemic pentru întregul sector bancar, cu riscuri pentru stabilitatea sectorului financiar şi cu implicaţii asupra întregii economii”, subliniază raportul.

De asemenea, serviciile Comisiei apreciază că punerea în aplicare a legii privind clauzele abuzive din contractele de credit, în cazul în care nu este asigurată uniformizarea jurisprudenţei instanţelor, reprezintă un alt aspect vulnerabil.

Criticile Comisiei Europene sunt asemănătoare celor exprimate, în urmă cu două luni, de către altă instituţie a Uniunii Europene. În  luna decembrie a anului trecut, Banca Centrală Europeană a comentat că proiectul de lege privind darea în plată riscă să compromită siguranţa juridică şi nu respectă principiul aşteptărilor legitime, în condiţiile în care introduce măsuri cu efect retroactiv.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.