Tăriceanu nu vrea să candideze la Primăria Capitalei

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat luni că exclude posibilitatea de a candida la Primăria Capitalei, el menţionând că soluţia ar fi susţinerea unui candidat unic, împreună cu PSD, dar a precizat că această chestiune şi candidaturile la sectoare fac obiectul unor discuţii aflate în curs de desfăşurare, relatează Romaniatv.net.

„Probabil cea mai bună soluţie ar fi aceea a unui candidat unic. Avem discuţii în momentul de faţă şi cu privire la candidatul la sectoare. Până în momentul de faţă, din ce am văzut, PSD o susţine pe Gabriela Vrânceanu Firea pentru candidatura la Primăria Capitalei.

 Nu este o decizie luată, după cum ştiţi, nici eu nu anunţ acest lucru, nu este candidatul oficial, din ce am văzut, din discuţiile pe care le-am avut, iar în ceea ce priveşte persoana mea sigur că s-au mai făcut speculaţii, se fac, nu candidez”, a precizat Tăriceanu, conform Agerpres. El a adăugat că Gabriela Firea poate fi un candidat potrivit pentru Primăria Bucureştiului.

„Din partea PSD am văzut care ar fi probabil persoana cea mai potrivită, pe care au considerat-o ei în acest moment. şi din punctul nostru de vedere Gabriela Vrânceanu Firea poate să fie un candidat potrivit pentru Primăria Bucureştiului. Dar hotărârea o să o luăm mai târziu, nu a devenit o chestiune presantă asupra căreia să luăm o decizie definitivă”, a spus Tăriceanu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.