Hackerul Guccifer va fi extrădat în SUA
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, vineri, cererea de extrădare a hackerului Marcel Lehel Lazăr, alias Guccifer, în Statele Unite ale Americii. Hackerul a spart conturile de mail ale fostutlui director SRI, George Maior, şi al actualului comisar european Corina Creţu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să admită cererea de extrădare autorităţilor din Statele Unite ale Americii în cazul lui Lazar Marcel Lehel, cunoscut ca „Guccifer”, pentru o perioadă de cel mult 18 luni, pentru a fi judecat de o instanţă din SUA.
„Desfiinţează sentinţa penală mai sus menţionată şi rejudecând: Admite cererea de extrădare formulată de autorităţile din Statele Unite Ale Americii privind pe persoana solicitată. Dispune predarea temporară a persoanei solicitate Lazar Marcel Lehel, pe perioada desfăşurării procedurilor judiciare, dar nu mai mult de 18 luni de la data preluării acesteia de către autorităţile statului solicitant”, se arată în decizia instanţei supreme, citată de Mediafax.
Hotărârea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vine după ce autorităţile au cerut extrădarea acestuia pentru a fi judecat de o instanţă din SUA pentru că ar fi spart conturile de e-mail ale unor persoane cunoscute şi ar le-ar fi făcut publice conversaţiile, inclusiv o corespondenţă prin e-mail între fostul secretar american de Stat Colin Powell şi europarlamentarul PSD Corina Creţu.
Curtea de Apel Timişoara a respins, în primă fază, cererea autorităţilor din SUA privind predarea temporară a hackerului Marcel Lazăr Lehel – cunoscut şi sub numele de Guccifer – care a accesat ilegal conturile de email ale unor personalităţi americane, inclusiv membri ai familei Bush.
Ulterior, Guccifer a fost trimis în judecată şi în Statele Unite ale Americii pentru fraudă online, el fiind acuzat că a accesat ilegal, în perioada 2012-2014, conturile de email ale unor personalităţi americane, inclusiv membri ai familei Bush, fostul secretar de Stat Colin Powell şi Sidney Blumenthal, un apropiat al familiei Clinton.
Guccifer este încarcerat la Penitenciarul Arad.