Rapid a scăpat de faliment

0

Tribunalul București a stabilit, vineri, un nou termen în dosarul de insolvență al clubului de fotbal Rapid pentru 20 mai, dată la care oficialii grupării giuleștene trebuie să supună spre confirmare noul plan de reorganizare în fața instanței.

Noul plan de reorganizare va fi mai întâi supus aprobării Adunării Generale a Creditorilor, ședința fiind stabilită prin decizia Tribunalului București pentru 28 martie, relatează Romaniatv.net.

Administratorul special al clubului Rapid, Radu Birlică, a declarat, vineri, că hotărârea instanței de a acorda un nou termen este o veste excelentă.

„Sunt mult mai optimist acum, este o veste excelentă pe care am primit-o. 20 mai e un termen bun, iar până atunci avem timp să pregătim planul de reorganizare și să îl supunem în Adunarea Generală a Creditorilor din 28 martie”, a afirmat Birlică.

Rapid, care activează în prezent în Liga a II-a, se află în procedură de insolvență din 7 decembrie 2012.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.