Universitatea București răspunde acuzațiilor lui Ponta
Universitatea Bucureşti a reacţionat, vineri, la acuzaţiile fostului premier Victor Ponta privind decizia instituţiei de a cere din nou retragerea titlului său de doctor. Potrivit unui comunicat, conducerea Universităţii califică drept „calomnioase” şi „nefondate” afirmaţiile lui Victor Ponta potrivit cărora instituţia are o conducere securistă şi un management impus de Traian Băsescu. Uuniversitatea a explicat că decizia referitoare la plagiatul din teza de doctorat a lui Ponta a fost bazată pe un „larg material probatoriu”.
Universitatea din Bucureşti a transmis, vineri, că „în Consiliul de Administraţie din data de 2 martie 2016 s-a discutat, între altele, postarea pe pagina de Facebook a lui Victor Ponta a unor remarci denigratoare la adresa conducerii Universităţii din Bucuresti” şi face câteva precizări, relatează Romaniatv.net.
„Afirmatia domnului Victor Ponta ca in mandatul 2012-2016, ca si ulterior, Universitatea din Bucuresti ar fi avut o conducere „securista” este calomnioasa. Falsitatea acestei afirmatii poate fi dovedita fie si numai prin accesarea, pe site-ul UB, a certificatelor CNSAS eliberate pentru membrii conducerii institutiei.La fel de nefondata este si afirmatia ca echipa manageriala a UB a fost impusa de catre Presedintele in exercitiu in 2012, domnul Traian Basescu”, se arată în comunicatul emis de Universitatea Bucureşti.
„Decizia Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti referitoare plagiatul din teza de doctorat a domnului Victor Ponta a fost transanta si lipsita de echivoc, bazata pe identificarea unui larg material probatoriu. Solicitarea de retragere si de anulare a titlului si a diplomei obtinute in mod fraudulos de catre domnul Victor Ponta este fireasca si se sprijina pe dovezi incontestabile. Rezultatele analizei efectuate de catre Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti pot fi in continuare consultate pe site-ul institutiei, la adresa http://www.unibuc.ro/n/organizare/comisia-de-etica/Arhiva_cazuri.php„, se mai arată în documentul citat.
Universitatea din Bucuresti face aceste precizari pentru a evita creditarea, in spatiul public, a unor „informatii false ce ar putea leza prestigiul institutiei si isi reafirma hotararea de a consolida, in spiritul adevarului si al dreptatii, etica si integritatea academica in invatamantul romanesc, fara nicio partinire politica, indiferent cine sunt persoanele vizate”.