23% dintre decesele din lume, cauzate de mediu

0

Aproape un sfert din totalul deceselor din întreaga lume sunt rezultate dintr-o cauză legată de mediu în sens larg, incluzând sinuciderile și accidentele rutiere, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), citată de France Presse.

Un raport al OMS dat publicității marți estimează că, în anul 2012, circa 12,6 milioane de decese au fost puse în special pe seama „poluării aerului, apei și solului, expunerii la substanțe chimice, la schimbările climatice și la razele ultraviolete”, care pot provoca sute de maladii sau leziuni oamenilor.

OMS, care a realizat un prim tablou al impactului mediului în sens larg în anul 2002, enumeră primele zece patologii legate de mediu.

Organizația relevă că 8,2 milioane de decese ca urmare a unor maladii netransmisibile sunt imputabile poluării aerului. Printre acestea se numără accidentul vascular cerebral, bolile de inimă, cancerul și bolile respiratorii.

Leziunile traumatice accidentale, cum ar fi accidentele rutiere, sunt de asemenea clasificate de OMS ca patologii legate de mediu și au dus la 1,7 milioane de decese în anul 2012.

OMS consideră că accidentele rutiere sunt legate de mediu deoarece sunt adesea cauzate de starea proastă a drumurilor.

De asemenea, OMS consideră că diareea, ocupând poziția a șasea pe lista celor 10 boli provocate de mediu, identificate de organizație, este adesea cauzată de o precară rețea de salubritate, provocând 846.000 de decese pe an.

„Traumatismele voluntare”, între care intră și sinuciderile, sunt a zecea cauză de deces legată de mediu din această listă. Pentru OMS, unele sinucideri sunt provocate de accesul la produse toxice, cum ar fi pesticidele, deci legate de mediu.

Pentru organizația internațională, o mai bună gestionare a mediului ar permite salvarea în fiecare an a 1,7 milioane de copii sub vârsta de 5 ani și a 4,9 milioane de persoane vârstnice.

În anul 2002, peste 25% dintre decesele înregistrate au avut drept cauză mediul înconjurător, iar astăzi procentul este de 23%, însă pe măsură ce populația a crescut în 10 de ani, cifra finală din 2012 rămâne ridicată, a declarat dr.Maria Neira, director al departamentului de sănătate publică.

În Asia de Sud-Est există cele mai multe decese cauzate de mediul înconjurător, cu un total de 3,8 milioane. Pe a doua poziție, figurează regiunea Pacificului (3,5 milioane decese), urmată de regiunea Africa (2,2 milioane decese), Europa (1,4 milioane decese), Orientul Mijlociu (854.000 decese) și zona Americii (847.000 decese).

Pentru a remedia această situație, OMS propune rețete simple, între care reducerea emisiilor de carbon și dezvoltarea transportului public, îmbunătățirea rețelei sanitare, schimbarea modelelor de consum pentru a se utiliza mai puține substanțe chimice, protecția solară și interzicerea fumatului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.