Demisie la vârful Ministerului Sănătății

Dorel Săndesc, secretar de stat în ministerul Sănătăţii, a demisionat miercuri din funcţie.

Dorel Săndesc, secretar de stat în ministerul Sănătăţii, a demisionat miercuri din funcţie după ce a fost numit marţi prorector la UMF Timişoara.

„Au trecut doi ani. Ma intorc la profesia mea. E firesc. A venit oferta Universitatii de Medicina din Timisoara care mi-a oferit postul de prorector cu dezvoltare academică. Consider că aşa este normal. Este bine ca profesioniştii să fie în stucturile de conducere, dar nu este bine să stea prea mult pentru că se deprofesionalizează. O să rămân cu ochii pe ei pentru că acum le ştiu punctele slabe. Eu ştiu că am făcut şapte programe naţionale care au schimbat calitatea îngrijirii celor mai gravi pacienţi. Toate s-au făcut cu ajutorul colegilor profesionişti din diverse specialişti. Există şi regrete. Îmi pare rău că nu am reuşit în toate încercările pe care le-am făcut, că nu am reuşit să rezolv toate solicitările care au venit. Eu nu m-am dus într-un post frumos, într-un sistem care merge bine. Ştiam de multe lipsuri pe care mi le-am asumat. Am încercat pe cât am putut să schimb ceva. Nu o văd ca o ruptură”, a declarat pentru RomaniaTV.net prof.dr. Dorel Săndesc.

Premierul Dacian Cioloş a luat act de demisia secretarului de stat din ministerul Sănătăţii Dorel Săndesc, iar decizia eliberării din funcţie a fost publicată în Monitorul Oficial, miercuri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.