Cioloș scapă de acuzațiile de abuz în serviciu

Premierul Dacian Cioloş a scăpat de acuzaţiile de abuz în serviciu. Fostul vicepreședinte al AVAS, Jean Cătălin Sandu, condamnat în dosarul ICA, este cel care în martie 2014 a depus o plângere penală la Parchetul General în care îl acuza pe Dacian Cioloș de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au clasat dosarul în care fostul vicepreședinte al AVAS Jean Cătălin Sandu, condamnat în dosarul ICA, a depus o plângere penală împotriva lui Dacian Cioloș, relatează Romaniatv.net.

„A fost o plângere, s-a constituit un dosar, a fost soluționat prin clasare în urmă cu aproximativ două săptămâni. Din moment ce s-a clasat cauza, înseamnă că nu au existat probe pentru începerea urmăririi penale și trimiterea în judecată”, a anunțat, joi, procurorul general interimar Bogdan Licu, potrivit Agerpres.

Potrivit unor surse judiciare, dosarul a fost închis în baza art. 16, lit.b din Codul de procedură penală, care arată că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”.

Dacian Cioloș a fost audiat, în aprilie 2015, la Parchetului General, în legătură cu o plângere penală depusă de fostul vicepreședinte al AVAS Jean Cătălin Sandu, condamnat în dosarul ICA.

În luna martie 2014, Jean Cătălin Sandu a depus o plângere penală la Parchetul General în care îl acuza pe Cioloș de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Jean Cătălin Sandu susținea că, în calitate de ministru al Agriculturii, Dacian Cioloș a acceptat în anul 2008 constituirea ministerului ca parte civilă în dosarul ICA, cu suma de 60 milioane euro, însă decizia fostului ministru a fost luată în baza unor prevederi legale abrogate.

În august 2014, Jean Cătălin Sandu, administrator al SC Benefica SA București (firmă din grupul Grivco) în perioada 1 ianuarie 2002 — 28 ianuarie 2005, director al Direcției Juridice din cadrul ADS în intervalul octombrie 2001 — mai 2005, membru AGA al SC ICA SA București în 2003, secretar executiv al PC și vicepreședinte al AVAS, a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul ICA.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.