Firea nu mai este purtător de cuvânt al PSD

Candidata PSD pentru Primăria Generală a Capitalei, Gabriela Firea, își suspendă activitatea de purtător de cuvânt al partidului, se arată într-un comunicat de presă.

„În perioada premergătoare campaniei electorale și până la alegerile locale din iunie 2016, senatorul Gabriela Firea, vicepreședinte PSD, își suspendă activitatea de purtător de cuvânt al partidului. De relația cu presa se vor ocupa Beatrice Tudor și Ligia Enache”, precizează comunicatul PSD.

Senatoarea Gabriela Firea a fost validată de conducere PSD drept candidat în cursa pentru Primăria Capitalei.

Conducerea PSD a validat săptămâna trecută și candidații pentru sectoare. Astfel, pentru sectorul 1, candidatul este deputatul Dan Tudorache, iar pentru sectoarele 2 și 3, actualii primari Neculai Onțanu și Robert Negoiță. La sectoarele 4, 5 și 6 au fost desemnați Daniel Băluță (primar interimar al sectorului 4), Daniel Florea și Gabriel Mutu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.