Revoltă în Poliția Capitalei. Presiuni uriașe în „cazul Gigină”!

Share:

Revoltă în Poliţia Capitalei. Anchetatorii de la Serviciul Omoruri reclamă că sunt supuşi la presiuni fără precedent după ce au anchetat moartea colegului lor, Bogdan Gigină, iar unii dintre poliţişti au cerut chiar să se pensioneze pentru a ieşi din sistem.

IGPR a sesizat Parchetul București, după un control efectuat la serviciul care se ocupă de anchetarea infracțiunile de omor.

Deși unii dintre polițiști susțin că este vorba despre trei persoane vizate, oficiali din Poliția Română au precizat, luni, că doar în cazul unui polițist comisia care a efectuat controlul a dispus sesizarea procurorilor pentru fapte de natură penală.

Oficiali din Poliția Română susțin că au fost descoperite nereguli legate de accesarea datelor cu caracter personal. Criminaliștii se apără, spunând că se fac presiuni asupra celor care au anchetat cazul morții polițistului Gigină, potrivit evz.ro.

Controalele au fost declanșate pe 28 ianuarie, la numai o zi după ce fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea, i s-a ridicat imunitatea parlamentară, pentru a putea fi cercetat penal. Neregulile găsite sunt legate de formalităţi birocratice nesemnificative, dar suficiente pentru cineva care vrea să dizolve echipa.

Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei, condus de comisarulșef Radu Gavriș, a făcut obiectul mai multor controale venite de la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) și de la Poliţia Capitalei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.