Valoarea depozitelor în bănci, în creștere

0

Valoarea depozitelor constituite în bănci de populație și firme a crescut ușor, în februarie 2016, cu 0,1% față de ianuarie, pe fondul depozitelor în valută constituite de firme, care au avansat cu 6,2% într-o singură lună, reiese din datele publicate miercuri de Banca Națională a României (BNR).

Comparativ cu februarie 2015, depozitele în bănci au crescut cu 9,5% tot pe seama economiilor realizate de companii, atât în lei cât și în valută, unde s-a consemnat un avans anual de 16,4%, respectiv 10,6%, informează Agerpres.

În schimb, depozitele în lei ale gospodăriilor populației au scăzut, în februarie față de ianuarie, cu 0,2%, până la 92,77 miliarde de lei, dar față de februarie 2015 au urcat cu 6,4% (9,3% în termeni reali).

”Depozitele în valută ale rezidenților gospodării ale populației și persoane juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au majorat cu 1,8%, până la nivelul de 83.919,7 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 3,2%, până la 18.777,4 milioane euro). Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenților exprimate în lei au crescut cu 7,5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților s-au majorat cu 6,7%); depozitele în valută ale gospodăriilor populației exprimate în lei au crescut cu 5,9% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populației s-au majorat cu 5,2%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) exprimate în lei au crescut cu 10,6 (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților persoane juridice s-au majorat cu 9,8%)”, se arată în comunicatul BNR.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.