Trei jihadiști, arestați la Istanbul
Trei presupuși jihadiști arestați de poliția turcă la Istanbul, un turc, un irakian și un sirian, plănuiau să atace misiunile sau școli germane, închise săptămâna trecută ca urmare a riscurilor de atentate, au anunțat media turce, relatează AFP.
Arestarea lor survenită marți a avut loc datorită cooperării dintre serviciile de informații turc și german, au anunțat cotidianul turc Hürriyet și canalul de informații CNN-Türk. Potrivit surselor citate, cei trei suspecți, prezentați ca membri ai unei celule a grupării Statul Islamic (SI), intenționau să atace interesele germane în Turcia.
Săptămâna trecută, Ambasada Germaniei la Ankara, consulatul general al Germaniei din Istanbul și liceele germane din două orașe turce au fost închise pe baza unor informații ‘foarte credibile’ care indicau risc de atacuri împotriva misiunilor germane, a declarat șeful diplomației germane Frank-Walter Steinmeier. Autoritățile turce au criticat decizia Germaniei, apreciind că informațiile nu erau justificate.
Aceste arestări survin în timp ce poliția a lansat o operațiune de urmărire pentru găsirea a trei turci care, potrivit media, ar fi primit ordin din partea SI să comită atentate în locuri publice, în special la Istanbul. Un kamikaze s-a aruncat în aer sâmbătă dimineață în centrul metropolei Istanbul, omorând patru turiști străini și rănind 39 de persoane. Autoritățile l-au identificat pe kamikaze ca fiind Mehmet Oztürk, un turc prezentat ca având legături cu SI. Turcia se află de mai multe luni în stare de alertă sporită din cauza unei serii de atacuri atribuite jihadiștilor sau care au legătură cu recrudescența conflictului kurd.