24 de morți în atentatele din Bruxelles, neidentificați!
Autorităţile belgiene au anunţat, sâmbătă, că 24 dintre victimele decedate în atentatele teroriste din Bruxelles de marţi au fost identificate, iar şapte rămân neidentificate, iar 101 răniţi din cei 340 sunt în continuare internaţi în spitale, transmite RTBF.
Centrul de criză al Departamentului Sănătăţii a susţinut, sâmbătă, o conferinţă de presă pentru a prezenta situaţia actualizată a victimelor atentatelor din Bruxelles de marţi, potrivit Mediafax.
Dintre cei 101 răniţi, 62 se află la secţia Intensivă, iar 32 suferă de arsuri grave, a precizat un purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică.
Cincisprezece pacienţi cu arsuri grave sunt internaţi în spitalul militar, a precizat directorul spitalului, Serge Jennes, prezentând arsuri pe o suprafaţă de până la 40% din cauza exploziilor.
„Între 10 şi 40% din suprafaţa corpurilor acestor pacienţi este afectată de arsuri”, a declarat Jennes, adăugând că numeroşi răniţi au timpanele peforate din cauza exploziilor.
Două explozii puternice au fost provocate marţi dimineaţă în terminalul de plecări din aeroportul Zaventem, după ce doi islamişti, Ibrahim El Bakraoui şi Najim Laachraoui, şi-au detonat centurile explozive.
La scurt timp, fratele unuia dintre aceştia, Khalid El Bakraoui, a comis un atac sinucigaş la staţia de metrou Maelbeek.